Tacerea frunzei

Add to wishlistAdded to wishlistRemoved from wishlist 0
Add to compare

£19.20

Category:

“Se spune c ă la început omul dăruieşte din ce are, dar vine o vreme când dăruieşte din ceea  ce este. Consider că acest volum de versuri se încadrează, cu prisosinţă, în cea de-a doua categorie.  Nicoleta Tudor ne dăruieşte o parte din fiinţa sa cu tot ce are ea pământesc, dar şi divin, cu tot ce este peren, dar și dăinuitor peste veacuri cu tot ce este menit să rămână aici, dar să şi treacă dincolo de linia  Cenzurii Transcedentale”.  – Cristian MOȘNEANU Prin cartea de faţă, Nicoleta Tudor, ne demonstrează că avem nevoie de “visătorii” ziditori de cuvinte, aşa cum avem atâta nevoie de libertate… Cu cât eşti mai adânc ancorat în trăirea intensă a visului, cu atât viaţa va fi valorizată prin trăiri şi nu prin lucruri şi atunci poţi să observi adeseori că nu lucrurile mari trezesc trăirile intense, ci gesturile mărunte sunt cele care te însufleţesc cel mai mult. Poate părea paradoxal, dar atunci când simţi că nu ai niciun vis, cel mai bine ar fi să te opreşti, să iei o pauză şi să respiri prin intermediul sufletului. Acest lucru îl face această carte, ne trezeşte dintr-o „amorţire generală”, ne întoarce „acasă” în inima noastră şi ne face să declarăm voioşi: „Avem nevoie de visători romantici pentru a nu uita să trăim!!” – George CĂLIN

User Reviews

0.0 out of 5
0
0
0
0
0
Write a review

There are no reviews yet.

Be the first to review “Tacerea frunzei”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

My Blog
Logo
Compare items
  • Total (0)
Compare
0
Shopping cart