Pana la sfarsit

Add to wishlistAdded to wishlistRemoved from wishlist 0
Add to compare

£48.00

Category:

„ Până la sfârșit ” – Fluturi volumul 4, noul roman al Irinei Binder, este continuarea seriei Fluturi. Cartea a aparut la editura For You . Povestea de iubire dintre Irina si Robert continua, de data aceasta din perspectiva lui Robert. Sper să vă placă, să o trăiți citind-o așa cum am trăit-o eu scriind-o…” Irina Binder Fragmente din carte: „Dacă stau bine să mă gândesc, orice îmbrățișare ar putea fi ultima pe care o oferim sau ultima pe care o primim. N-avem nicio certitudine că vom revedea omul de care ne despărțim pentru câteva minute, ore, zile sau luni și că vom avea o altă ocazie să-l îmbrățișăm, să-i spunem cee ace simțim pentru el, să-I facem o bucurie. N-ar trebui să mai amânăm nimic. N-ar trebui să ne luăm rămas bun niciodată fără ca omul de care ne despărțim să știe cât îl iubim. N-ar trebui să lăsăm nici un om în urma noastră fără confirmarea că este prețuit și că este în siguranță în sufletul nostru. Și n-ar trebui să plecăm din lumea asta cu lucruri nespuse.” ”Oare cât timp din viața noastră suntem cu adevărat noi înșine și cât timp purtăm măști? Unii dintre noi trăiesc atât de mult cu măștile pe suflete, până când, într-o bună zi, ajung să se confunde cu ele și uită chiar și ei înșiși cine sunt cu adevărat”. Irina Binder este autoarea bestsellerelor Fluturi (set volumul 1 si 2) , Fluturi (volumul 3) , Insomnii si Strainul de langa mine .

User Reviews

0.0 out of 5
0
0
0
0
0
Write a review

There are no reviews yet.

Be the first to review “Pana la sfarsit”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

My Blog
Logo
Compare items
  • Total (0)
Compare
0
Shopping cart